La O Ceapa

Nu imi sta in fire sa fiu eu cel care isi doreste sa se implice pentru a schimba ceva, dar situatia omului modern ma pune pe ganduri. Si gandurile astea sunt ca un scaun rece de tramvai in decembrie, ma fac sa ma ridic ofensat, injurand eterul cu aceeasi pofta de maine ca si cea de ieri. Bun, ceea ce propun este un miniforum. Eu o sa propun un topic legat de viata cotidiana, pe care dumneavoastra, daca doriti il veti argumenta prin exemple, transpunand opinii pro si contra, sau relatand experiente personale legate de subiectul de discutie.
Tot ce trebuie sa faceti este sa va creati un cont pe Blogspot .
Apoi puteti posta comentariile dumneavoastra pe acest blog.
Avem nevoie de comunicare, avem nevoie de un Vlad Tepes si de o editie nelimitata de alcool pentru copii. Daca imi sunteti prieteni, veti arunca 10 minute din timpul dumneavoastra pentru a participa la imbunatatirea relatiilor dintre oameni.
*** Sunteti liberi a va alege un nick pentru a va recunoaste 'vocea' si in urmatoarele postari ***

Multumiri pentru click,
Consumator fidel de Cola












Topicul de astazi este constituit de relatiile dintre adolescenti. Fiecare dintre noi a fost cel putin O DATA victima unei deceptii din partea partenerului/ei de cuplu. Acum sa ne uitam sincer in inimile noastre si sa recunoastem ca am fost inselati de prietena/prieten, sau mai rusinos am inselat increderea persoanei iubite. Cine este mai predispus la aceste fenomen egoist? Femeia, care suporta de ani intregi titlul de 'curva' sau barbatul, care este mandrul posesor al apelativului 'porc'?
Acum sa fim seriosi...si sa lasam la o parte jena! Postati cu incredere experienta(ele) dumneavoastra, ca sa radem si noi alaturi, sau sa dam dezaprobator din cap.

~Peace and Love~

Randul Sau...

Posibil ascuns de frica ce anunta sa vina
Amarul gust de iarna,
Frigul, singuratatea ce alina
Raceala din suflet, vantul ca o arma.

Aceleasi motive, s-au schimbat doar roluri,
Si personajele sunt triste si fara culori
Pe scena lor, alt decor-sunt prinse-n sfori
Marionete prea multe, in suflete prea multe goluri...

Sala plina, spectatori ce rad indiferenti,
Nu intind maini sa simta lacrimi,
Nu asculta plansete ca nu au timp.
In fata lor calde si neimportante se sting vieti in noapte.

Papusarul isi reda rasul prin gesturi de degete-
Fine, facand paiatele vii
Dupa spectacol aruncate si abundenta-n ragete
Capul pleaca, e familia lui in orele tarzii...

Martor la spectacol, se ridica, pleaca.
Se intoarce la viata sa monotona
Arunca vorbe si priviri in treacat
Asupra statuilor de ceara
Oameni de plastic il inconjoara,
Alege sa urce aproape de stele
Cladirea e inalta, pare sa nu se mai termine,
Lasa sa-i alunece gandurile patate
Si zgomotul e mult si fericirea e departe,
Apartamentul gol....il refuza
Si galbenul sters imprastiat pe pereti de veioza,
Aceleasi obiceiuri, aceleasi nopti albe
Aceleasi framantari, sticle sparte de perete,
Sunt ale lui toate...
Se intoarce pe margine, facand pace cu el insusi,
Clipise ultima data si frica si ploaie, si...
Ii ramane cerul...cazu in gol...
Si trupul se facuse din pamant, pamant
Plutea, desi se vedea jos, glasuri se mirau
Dormeau si se leganau in vant...
Moarte, dulce...spectacol crud...
Personajele mele cat de triste sunt...

Solitudine

Privim de obicei viata la un nivel prea inalt, si cadem singuri in ruine si pacat. Punem pe primul plan relatii, prietenii ce dispar cand apar tentatii, dar uitam de familii. Ni se intampla tuturor, macar o data sa iubim, sa suferim de dor dupa un baiat sau fata, ce nu simte la fel, dar are talent bun sa ne faca sa ne indragostim de ea sau el fara ca dragostea sa ne-o imparta. Cat spirit de justitie sa guverneze constiinta, cand incalzim suflete de gheata cu forta, si ne bagam noi, singuri, pe gat dorinta, speranta, ne rugam sa sfinti sa nu fim asemeni lui Iisus vanduti pe doi arginti. Orbi din sine, ne permite varsta sa facem greseli,ca suntem doar oameni cu suflet greu, ne vedem cantand cu ingeri cand ardem in infern.
Cititorule, in viata ta sa nu pasesti in gol, cu gandul ca te tine cineva in timp ce cazi, nu te salva, prietenul te va impinge in neant.Sunt doar scapari, secunda se prelinge in amorteli cumplite si stari nostalgice. Apelezi deznadajduit la imaginatie sa gasesti dulce-satisfactie, si poate razi acum desi intelegi ce zic, dar e mai usor sa ma renegi si sa ma numesti 'sarit', dar nu-i nimic, pana la urma nici nebunia nu e un chin asa cumplit...
Rad uneori, dar nu cu rasul meu, ca-i gol si timpul nu ma asteapta sa mor, dar in albul cald, feeric, de cristal, vad doar intuneric, cand glasurile dispar, si ajunge sa ma ucida linistea, si absenta ca un jar ce se infiripa-n mine ca otrava din pahar.

Fericire in Priviri

Arunci c-o raza, sa aduca soare,
In pustietate de tristete
Tipete inabusite se lovesc tare
De ochii tai ascunsi intre degete...

Un slab zambet, mai arati,
Facand sa zboare aripi
Facandu-ma bucati
Fragil, ma intarati,
In departare dor plecati...pasii...

Sublima, fantastica, frumusetea
Ce imi incarca mintea obosita
Ce se intoarce mereu in preajma ta
Facandu-te din om, dorinta.

Imagini pline de culori, omagii,
Templu, numai sa ma izolezi
Sa ma ucizi....
Sa ma arunci de langa tine
Sa ma ineci in dezamagiri
Si poti sa nu ma crezi,
Doar tu poti sa-mi alungi, suspine...

Demon, aici pacatuiesc, aici te caut
Aici vreau sa mor
Vreau sa te gasesc,
Sa zburam pe-un nor....
Sa fim deasupra lor...
Doi ingeri ce plutesc...

S-a inventat povestea

Poate ca minciunile pe care le inghitim zi de zi de la diversi sunt doar un fel de a ne spune ca sunt tristi. Poate ca si noi suntem tristi...
De ce nu am fi....
De ce nu am da cu piciorul tuturor doar pentru ca noi credem ca suntem fericiti. De ce sa ne mai pese de altii? De ce sa le stergem si lor lacrimile, cand ale noastre inca nu s-au uscat de pe batista...
Obligati sa induram, obligati sa zambim cu lama cutitului adanc infipta in suflet...suntem obligati sa zambim pentru ca altfel am fi respinsi...
Eu renunt la minciuna...chiar daca asta inseamna ca renunt la tot ce ma inconjoara. Nu mai am in ce sa cred, pentru ca refuz sa cred in minciuni, in prieteni, in speranta in zambete ce omoara zambete, in puterea de a alunga norii ce sunt adunati deasupra...

~MOZAIC~

Dintre norii sai de plumb,
Arsi de atatea dorinte neimplinite
Cazut intre oameni sa pazeasca morminte
Un inger s-a pogorat pe pamant...

..........................................................

Si cerul e la fel, doar ca arata a ploaie,
E mai deschis la culoare,
Contrastul e apasator si doare
Nimic pe cer, nimic sub el,
Nu exista luna, nu exista soare.

..........................................................

Blestemul sau a fost sa fie stana,
Sa isi vada rodul muncii,
Pururi nemiscat la om in casa
Sa il vada cedand fricii...
Ucis usor de vicii...

..........................................................

Rar aud cum zboara o pasare
Satula si ea de smoala pamantului,
Spre cer se avanta-n cautare....
Si sa scape din taciunile infernului
Se evapora in zare...

Cariera de Piatra

Un camp de frunze uscate in jurul meu,
Ce vestesc triste a noapte.
Se aduna si fantome, nu-s de vina eu
Cand ele apar tainic, aducand moarte.

Ultimele priviri spre cer, ce e la fel de negru
Desi in toiul zilei.
Sufera si el, sufar si eu, copacii tot sufera,
Nu de ploaia rece si vant sumbru
Ci de disparitia frumusetii ei...

Picaturi imi cad pe pleoape si aburii
Incep sa apara, si sa fie frig,
Nu mai sunt aici zilele de vara
Ce stingeau in ele suflu melancolic...
... ... acum e doar frig...

Inca mai ard singure, lumanarile
Ce aveau sa lumineze mortilor caile
Sa se intoarca acasa, cu pamant cu tot,
Inspaimantand orice fiinta
Om desfigurat, pe interior desi mort
Ii sclipeste-n ochi intens dorinta...

Pogorand spre iad,descoperind noi carari,
Descoperind,totusi, ca nu este numai sulf,
Chinuim idei, inventam patimi chiar aici, printre noi,
Si suflete curate cruci grele duc.

Cine are nevoie de droguri?

Am ajuns la apogeu. si sunt singur
In jurul meu doar umbre,
Rad de situatia asta bizara unde,
Nu ai putere sa te schimbi, dar stii sa induri..

Purtat pe aburii cei veseli
Din sticla sunt acum pictat,
Depresii si doar nu am incetat
De prezenta mea in noapte-admirat peretii...

Iti spun sincer ca e o stare
Din care nu iesi asa usor,dar iti promit
Ca voi iesi din ea, doar sa am rabdare...
Sa se inventeze drogul ce ma va face fericit.

Ma vezi cum ma stii..in mintea ta,
Imaginea predomina suferinta multa
Riduri ce ingroapa tineretea
Ochii sting, aripi cad, vlaga o usuca..

Pun usor un timbru, sa fiu asa..poate altfel
Sa fiu mai sociabil, poate mai placut,
Sa nu am atatea defecte, in special acel...
De a ma schimba in bun, sa traiesc in trecut.

Cat sa razi/mori...

cat ai putea sa iti faci din propriul gand
ceva care sa te faca sa razi.
ai face ceva..sa fii fericit si cand
lacrimile iti curg siroaie pe obraji...

ai vrea poate, sa retii zambetul ei
sa il prefaci in nori
sa fie nemuritor si sus, pe cer,
si sa o faci sa zambeasca, chiar daca tu mori..

e o dorinta, totusi, sa stii aproape
corpul ce incalzeste si inima de piatra
ce iti face curcubeul si sa crezi ca poate
sa te iubeasca, sa o iubesti,ea te lasa...

si nu acum, si nici maine, dar candva
vei regasi mana calda ce te tine
sa nu cazi, si ea poate te va salva,
dintre toate cate sunt, au suflet doar putine...

in regret sa spargi privirea,
si sa versi tot ce urai, ca nu mai e la fel...
te-a rupt in doua pleoape, despartirea,
cat o doreai...sarutul, cat plangeai dupa el...

=Gandurile unui nebun=

Spune-mi tu, cat sa fiu de liber,
Si cand sa imi dai aripile sa zbor,
Sa fiu eu asa cum imi doresc, dar nu sunt.
Si sufar cand ma trag in jos imagini ce dor...


Nu dau nicio sansa timpului,
Cum nici el nu imi da mie, ma imbatraneste.
Si cum se duce el, asa...sadic in felul lui
Traiesc acum, dar nu o viata de poveste...


Sunt atatea cauze sa pleci spre cer,
Si sa te scufunzi in depresii si sa mori
Sunt atatia oameni falsi, si prea putini sinceri,
Ce nu te vor trage spre mal, te vor impinge sa sari..


Ziua mea, cat ma faci sa fug!
Printre iluzii o mie le servesti pe rand,
Ce ma bucuri tu, cu sadismul tau
Atunci cand e mai bine sa faci sa fie rau
Dar te iert, ca nu esti doar a mea..
Si poate ca intr-o zi...cruzimea ta..
Ma vei regreta..cand voi muri..
Si o stea, regretandu-ti placerile stranii...
Facand intuneric pentru tine, va cadea....

^> Anotimpul Mortii <^

Inca mai aud glasuri triste,
Ce inconjoara lumea, dand culoare,
Peste tot ajung, distrug totul in cale
Lasand in urma doar lacrimi seci si vise...

Anotimpul mortii este aici,
Si nu mai vrea sa plece,
Infruptandu-se din temeri banale, el aduce plans,
Se lasa purtat de vant, si in suflet dus,
E o amintire dureroasa ce nu mai trece...

Da, tu, Soare! Cat de ironic esti, acolo sus,
Razi de noi cum ne zbatem sa iubim,
Sa traim, dar suferim.
Chiar daca moartea o primim ca pe ceva in plus.
Si nu rad de tine! dar fa-ma nebun,
Sa iti arat acum cat tin la tine,
Cand te stingi tu, ma sting si eu atunci,
Astept raza ta ca pe un sarut ce nu mai vine.

Ti-am furat,Faptura din pamant, divinitatea!
O sa vezi atunci, inconjurat de morti-
Cat iti doresti sa simti caldura,
Si la fel ca muzica sa ii incanti pe toti..
Si sa urli, omule! Sa ma blestemi cenusa!
Sa regreti ca ai fost prost...
Doar gandurile-ele te mai incurca,
Traind anotimpul mortii fara rost....

IN IAD

Sa ma lasati dracu-n pace!
Sa ma lasati sa mor. Si peste mormantul meu
Sa nu fie bocitoare, ci doar un inger care tace
Aruncand o lacrima din zbor...

Sa mor de cancer! Sa ma roada, si sa arda!
In mine focul ce atata timp l-am mentinut aprins,
Si atata dor si ura, si cat sange poate sa cada...
Sa ma ia dracu', si sa ma topesc in iad...rau nu o sa-mi para!

Sa stau pe pat de spital! Si sa am perfuzii!
Sa fiu vizitat de rude si de moarte
Si toti sa se minta, cumparand iluzii
Ca eu inca traiesc si ca Dumnezeu inca ma iarta...

Si sa ma vada toti in cosciug
Si sa rada de ai dracu'!
Sa se bucure, ma, ca am murit,
Si sa ii privesc din pamant, spre ei tinand plecat capul...

Si sa plang..si sa ploua afara...
Si sa fie frig dar in ochi sa fie seceta
Si picaturile de roua...
Si doar ele sa fie cele ce lipsa o alina...

Roz, ca negrul

Mergand pe o veche strada,
Din mintea mea, am revazut stafii
Si au venit spre mine, fara vlaga,
Trezindu-mi disperate-amintiri mii...

Nu e chiar asa ciudat sa stii,
A fost o experienta banala de cacat
Printre vechi cuvinte ce inca imi mai sunt in minte vii...
Si inca nu s-au terminat de spus,
Au continuat, si nu s-au dus..
In istorie la dracu! au ramas aici,
Facandu-ma sa ma regasesc in trecut.

Ma..corpul atarna greu, si nu se mai misca,
Mintea isi ia o vacanta prelungita..
Bratele sunt moi, ochii tremura...
Si durerea pare infinita...
Dar trece! pentru ca orice fiinta
Cat are sufletul de rece,
Iubeste sa fie iubita...
Si dragostea inapoi se-ntoarce...
ca apoi sa plece...

Ce pot sa spun? ca sar de bucurie?
Ca acum nu imi mai incap in piele,
Si ca trec repede de la furie la agonie...
Si fiecare secunda e formata din ore grele..
Dar nu ma plang! nu! sunt incantat,
Caci mi-a zambit o floare
Si i-am zambit si eu, chiar daca sunt pe moarte,
Am incercat...sa vad un rasarit in zare...
chiar daca noaptea nu dispare....

Adio, tu! si tie adio!
Ca doar meriti, ca eu sufar sa stii!
Si tie nu iti pasa...ai obtinut ce ai vrut...
Si esti atat de fericit...
Eu nu mai sunt...rau, dar bun de mult
Am incetat, si chiar ma simt mai implinit,
Si acum desi ma cred, stiu ca m-am mintit...

Am invatat sa rad

incep prin a-mi scrie un zambet
si in a-l face sa planga
pentru ca eu acum rad, chiar daca nu pot sa cred
atatea clipe bune cum au inceput sa cada,
si incerc acum sa ma ascund de toate,
si poate ca maine vor fi peste ani in spate
si din pacate las in urma mea lacrimi necurate
ce se scurg pe perna si ajung sa fie uitate.

acum ascund in mine multe sentimente bune
si dragoste si ura, si venin
si sunt multe lucruri ce tac si nu pot spune
cat chin, si cat a trebuit sa-nghit,
dar ceasul ticaie in continuare
si plansa este inca sub pensula
chiar daca nu par, sunt incalzit de soare
si nu las in spate pe nimeni ce ma alina
si acum, chiar daca lovesc in fantome ce rad ironic
imi petrec viata band si injurand sarcastic,
si patetic, ma consider si eu acum, chiar sunt crescut
dupa atatea luni-lumina tot in intuneric am cazut.

Sunt zdrobit de greutatea gandurilor
si acum ma agita doar zumzetul lor
si nu ma lasa sa dorm, agitandu-ma in somn
peretii sunt singurii in care ma incred
perfect, curge si acum noaptea si maine vine ziua
si toate se duc dracu ca si berea ca prima
si ma trezesc iar singur, inconjurat de masti
ce vor sa-mi spuna sa fiu tare
cand toti ma trag in jos
cu ce rost, sa ma mai ridic acum,
cand nici pe tine nu te mai vad pe drum
in fum am totul in fata, ca pe gheata,
nimic nu e stabil, si totul te inseala.

Arfe..:-@

De ce nu ma lasa in pace?

De ce ma bantuie ca o imagine proasta dintr-un trecut indepartat, de care incerc sa scap...

Obsesie?

Ura?

Poate fi orice, insa eu, imi vad de viata mea, fara a incerca sa fac rau 'imaginii'..asa ca o sfatuiesc sa stea in banca ei de 'imagine' ca altfel torn clor peste ea.

In gen muzical

Si ma gandesc ca ti-ar fi mai usor,
Sa ma lasi aici
Existand in paralel, doar in suflet,
Pe un nor, de coborat la inaltimi mai mici,
Scaldat de soare aspru si ploi reci.

Oamenii sunt slabi in felul lor,
Mor atat de simplu,
Si in dorul lor, doruri ce doar ei stiu cat dor,
Ii macina continuu.
Se leaga de sperante in zadar
Se chinuie sa reuseasca
Dar nu izbutesc, incarcati de praf,
Ajung mila s-o cerseasca...

Omul are sentiment si plange,
Cand este ranit
Nu neaparat in sange
Caci alte rani se deschid
Cand ultima ora pe pamant nu ii mai ajunge.

Omul sufera intens, si pune pasiune
Isi dedica parti din viata lui
Pentru o promisiune
Desi sortit esecului, nu renunta,
Se lupta sa zboare, chiar daca-i in tarana..

Au onoare si demnitate
Iubesc, si pun pe altii in fata lor,
Peste toate, nu se lasa prada in pacate
Ce i-ar costa ulterior
Si impart viata lor cu un alt om
Jurandu-si credinta pana la moarte
...doar ea ii poate desparte....

Si spre sfarsit, cand ochii le ingheata,
Ridica ochii spre cer, impacati cu El,
Caci nu regreta ce au facut in viata
Il priveste bland la randul sau
Simte cum aerul dispare,
Dar nu simte disperare, nu mai are timp de plangeri
Sufletu-i inaltat in noua ceruri-printre ingeri...

PENTRU BARBATI

Vreau sa incep prin a mentiona ca nu sunt sexist.

Ideea in acest articol este constituita de merite, si de eforturi si mai ales de merite.
Acum, imi continui gandurile deschizand melancolic o bere, zicand in continuare: Traiasca barbatii!!!

Si nu va ganditi la altceva, ci doar la locul barbatului in societate. Cu totii stim ca un barbat trebuie sa fie capul familiei, sa o intretina si sa se asigure de siguranta ei, cu totii stim ca un barbat trebuie sa isi respecte femeia, sa o alinte si sa ii puna totul de-a gata! Si de cele mai multe ori auzim ca s-a desp x de y.. de ce? din cauza barbatului, pentru ca s-a schimbat! Pai, oameni buni, normal! s-a schimbat saracu' pentru ca s-a saturat sa fie cel ce pune la dispozitie, s-a saturat sa fie mereu cel ce ofera, si foarte rar cel ce primeste. S-a saturat de plangeri, chiar daca face tot posibilul sa fie totul bine, si mai ales s-a saturat sa fie emasculat.

Am deviat un pic de la subiect..in fine! Mereu auzim pe la tv, in filme replica 'intai femeile si copii' .

De ce? Inteleg..salvam copii. dar femeia? nu are dreptul sa moara altaturi de barbatul ei? adica ce? El sa moara acolo, si ea sa traiasca, sa gaseasca pe altu si sa isi continue viata. Si el, dupa cat s-a chinuit sa fie barbatul perfect, merita sa moara.


Inchin in cinstea voastra, cei ce sunteti sau ati fost, pentru ca cei mai mari doctori ai lumii au fost si sunt barbati, cei mai mari bucatari, cei mai mari scriitori, cei mai mari oameni de stiinta si cei ce pun lumea in miscare.....sperand ca si in cinstea mea va inchina cineva, candva, ceva....

GOLD MINE

Nu ma pot abtine sa observ, ca mai nou toata lumea scrie cate ceva despre dragoste. Ok! Stiti, eu nu am nimic impotriva, doar ca ma amuza patetismul vostru. Fiecare incearca sa gaseasca o descriere cat mai clara, o definitie cat mai exacta, ca vezi dle ca dragostea e ceva misto..ca ea..de fapt nu e. Doar ni se pare, dar e super tare, ca simti asa ca zbori..si ca ti-ai da viata pentru persoana iubita, ca nu mai conteaza restul, ca...tot e roz in jur..si ca simti inima cum bate :-@ asta e ceea ce numesc eu in termeni mai populari 'labareala'.

Acum este o noua moda. Sa iubesti, transformand sentimentul asta pur in ceva dupa care ravnesc toti, un fel de telefon. Ca si in copilarie : avea popescu o masinuta cu 4 roti, gigel voia una cu 6 roti, ca el considera ca e mai smecher. Asa e si cu dragostea. Toti o cauta, si chiar nu inteleg de ce, avand in vedere faptul ca odata gasita, dispare foarte usor, si chiar doare.

Deci oameni buni, reveniti-va din somnul asta! Nu mai cautati disperati acul in carul cu fan! Eventual vi se va infige el in talpa cand nu va asteptati.

NEW TEXT DOCUMENT

Ce stim despre durere,
Acea senzatie ce arde
Si il face sa sufere
Pe cel ce in fericire crede..

Si senzatia atat de dulce
Incat devine ucigatoare,
SI nu lasa in urma orice,
SI unde-ajunge nu se stie oare...?

Multi se intreaba de ce sunt asa trist,
De ce vorbesc mereu despre moarte,
Si singurul meu paradis
Se afla in alcoolul ascuns in noapte...

Sa explic usor, cate trairi si emotii
M-au lasat atat de rece peste timp
Si cate ma vor ingheta si invia
Si poate o sa ajung sa ma schimb candva...

Sa imi dezvolt un psihic criminal?
Sa ajung o bestie in sange
Sau sa pun versuri intr-un blog banal,
Scriindu-le, incercand a nu mai plange...

Ma simt atat de comod in propriul meu infern
Unde uitat de toti, cuvinte imi astern
Si alte memorii incerc sa le sterg
Chiar de ma bantuie, prefer sa nu alerg...

Si mormintele si mortii ma mai asculta,
Desi nu le vorbesc deloc
Gandind la moarte, pierdut-am vreme multa,
Asteptand-o indiferent, vreau sa vina foc!

In incheiere, imi dedic o strofa
Din inima oprita
Si privire trista,
Astept o lumina sa se-aprinda
sa imi lumineze si mie gandul
sa pot dormi in pace,
sa nu imi mai tot ia vantul
orice fada urma de speranta...

'~GANDURI~'

Ivatand din mers,
Numarand toate pacatele
Si toate ispitele,
Cate am de recuperat, si cate s-au sters…

De ce sa inteleg pe altii,
Cand la randul meu eu sunt atat de singur,
Si incotro ma-ndrept, nu stiu,
Sa trebuiasca sa continui, sa ignor multe tentatii..

De ce sa te aprob,
De ce sa te sustin?
De ce sa fiu acolo cand te-apasa cerul cel mai greu,
De ce sa fiu tocmai EU, cel ce te alin?

Mai ales, de ce sa zambesc mereu
Cand tu mereu ma minti,
Cand te uiti la mine, si nu sunt eu oare,
Cel ce te face fericirea sa o simti?

De ce sa scriu atatea randuri goale,
Ce nu pot fi intelese,
Cuvinte ce isi croiesc cale
Din priviri dezinteresate pana la suflete…

Sa ajung asa cum sunt,
Si peste mai multi ani
Si sa ma recunosc razand,
Dintre sute de diavoli,
Si eu sa fiu acela, ce se va ucide
Soarta ce si-o va decide,
Sulfetul ce delicat il va impinge
Spre necunsocutul ce nu il poate invinge.

Nori...

Nu imi pasa mie, de momentul mortii mele,

Acel ceas atat de asteptat,

Si secunde ce se vor fi departat,

Cersind in van dupa altele…

Si atunci cerul poate va varsa un strop

Si pasari vor canta a jale,

Eu pasind peste lumea-n care

Nu mi-am putut gasi un loc.

Si poate ca ma vor plange si oameni,

Ce ma stiau de plin de viata,

Acum ingropat in gheata,

Lipsit de vlaga, nu mai am puteri.

Noaptea, luna va lumina cerul

Si piatra de pe mormant,

Rugaciuni, ma rog s-aud,

Si poate voi ajunge sa cunosc luceafarul.

Dupa ani si ani, de zambet, in urma,

Sa aduc iarasi aminte lor

Sa imi pomeneasca cuvinte ce dor,

Si chipul ce nu mai are forma.

Acum adapostit de lemn si fleacuri

Zac ingropat, zac fara suflare,

Voind sa vad o lumanare,

Ce ma va calauzi peste veacuri.

BATAI DIN ARIPI

SI acum ploua, tainic si oare de ce
Sunt atatia oameni care fug
Apa ce ii uda, este rece
Alearga, dar nu stiu unde ajung...

S-a renascut pentru ca murise,
Si in timpul sau, tot mai traia.
Pe noi culmi, mintea isi impinse,
Decazand psihic adora razbunarea...

Din coltul meu, privesc si rad.
De ce as plange tocmai acum?
Cunosc tainele toate pe pamant,
Cei din jur se fac disparuti in fum...

Dezamagit sa fiu oare?
Sau inecat in lacrimi?
Sa Ii tip in genunchi: 'ia-ma sus ca doare!'
Sau sa indur toate peste timp...patimi.

Iluzii mari si colorate
Incercuiesc tot si inghit zarea,
Poate vocea si rasul, desi de mult uitate
Inca isi mai fac simtita chemarea...

Cu ultimele batai se inalta,
Steaua ce-l calauzea sa o agate,
Sa ii multumeasca, sa o stranga-n brate,
Viitorul departat sa ii arate...

Dintre Morminte

Deci..nu! fara deci! Asaaa...cum se remarca foarte usor, si in chestiile scrise anterior pe acest blog, se observa o tendinta depresiv-melancolica. Ma pot intreba singur de ce..dar nu ar avea rost. Raspunsul il stiu deja. De exemplu, cu totii stim ca viata este alcatuita din soare, ploaie si furtuna. Desi, sa zicem, ca in viata mea nu a aparut pana acum decat ploaia, sunt constient ca va veni candva si furtuna. Chiar daca nu sunt un fan al rubricii meteo, e foarte usor de constatat ca dupa o mare canicula urmeaza o mare ploaie. In cazul nostru, dupa soare vine ploaie, sau mai pe scurt : se duce naibii tot!
Superficial, sunt sfatuit sa zambesc, sa rad, sa ma bucur pentru ceva de care nu sunt sigur, sau nu imi doresc, sau chiar nu conteaza pentru mine. La o adica, nici eu nu prea contez pentru mine ca oricum nu ma iau cand o fi sa plec.

Si multi dintre voi stiu ca o sa plec destul de curand, neasteptat de devreme si insuficient de dureros.

Viata e scurta si plina de damburi, ziua e plictisitoare si plina de secunde ce se scurg greu..(app de secunde..nu iti dai seama de valoare unei banale secunde decat dupa ce iti dai seama ca nu iti mai ajung, atunci fiind cam tarziu sa te tii de ele), si nu in ultimul rand, viata e plina de obligatii cum ar fi: Idei cretine ale parintilor, treburi care nu te bucura dar esti obligat sa le faci, mancarea la plic, si multe altele...

Nu ma injurati pentru cele 3 minute pe care le-ati pierdut citindu-mi dejectia, ci bucurati-va ca v-am dat o idee de cum sa va bucurati de urmoatoarele milioane.

>O PARTE<

Lasand la o parte tot, si inaintand,
Urmeaza lumina lunii cea dintai,
Si,desi intuneric, nu se opreste plangand,
Cu ochii seci de viata inghite amintiri amarui...

Si zgomote ciudate perturba orice liniste,
Si tipete, si gemete pustii au aparut,
Sunt doar voci-de viata sunt lipsite
Inviate de undeva din trecut.

In plin proces de creatie,
Se lasa asezat pe-o stanca
Meditand la dragoste-o mare fabulatie
Isi aminteste de veninul din inima-i franta.

Ar putea sta toata noaptea
Admirand stele si cer
Il incanta mult linistea
Care domneste sub el...

Nu se misca ele, stau acolo
Uitandu-se fix spre pamant,
Ignorand distanta ce trainic despart
Un biet muritor de o zeita de lut.

Acum totul se naruie treptat,
Se ridica usor ceata
Noaptea lunga s-a-ndepartat,
Spargand intunericul-dimineata.

~ALTERNATIVE~

Increderea se duce-ncet cu gandul la ea,
Tradand cel mai pur sentiment-ea e fiinta
Ce alege zambetul si nu suferinta,
Ce imi jura odata aprins ca nu va renunta,
Acum facand-o deja,
Se retrage spre alte orizonturi, traindu-si viata...

EU raman in urma, si vad cum se duc multi,
Refuzand sa ma misc, simt cum ma afund,
Tip la toti, dar in jur sunt numai surzi,
Iar cei ce m-ar auzi, sunt plecati de mult
Si eu sangerand, tip si mai injur,
Sa ma scoata mana cea divina de sub pamant,
Insa ea nu-i de vina, numai eu sunt....

Cu o zi inainte

Sa zicem ca zambeam, si tresaream usor
Si gandul la ziua urmatoare ma incanta,
Si acum, desi departe-n viitor,
Inca mai tresar, cand imi amintesc de ea.

Si mai scot o vorba buna,
Desi grea si fara sens,
Zambesc mereu ascuns,
Cu ochii aruncati departe-n luna.

Mai sunt si momentele alea mai triste,
Cand ma izolez in toti,
Sa respiram iar impreuna, nu mai poti,
Primele care ne-au unit au fost doar vise.

Si acum sunt cosmaruri sumbre,
Ce ne dau tarcoale, ne ataca,
Atarnand impreuna de un fir de ata,
Nu le lasam sa ne intunece.

Desi e seara, si soarele tot arde,
Si tot caldura iese din pamant,
Purtata de ploaie si de vant,
Gandul meu la tine se abate.

Am scris mai multe randuri
Pentru persoana de ieri,
Care ma alinta in dulci placeri
Azi, privind in gol, in neguri.

Eu am pus mereu suflet,
Si mai mult chiar, sangele meu
Si daca a durut, nu-mi pare rau
Chiar daca s-a scurs tot, incet.

Oare ar mai fi la fel?

Sa indraznesc sau nu...sa incerc poate? E un risc mare sa nu reusesc...desi stiu ca dragostea moare la fel de usor pe cat vine... Si de ce atarnam noi, fiinte atat de trecatoare de un lucru atat de nemuritor?
Mi se pare cam aiurea..adica sa irosim singura noastra sansa de a muri fericiti, alegand sa iubim si totusi sa murim neimpacati in sinea noastra ca persoana iubita de ieri azi este in bratele altuia?
Stiu! aparent nu are sens, dar mai adanc in sinea noastra percem aceste informatii atat de complicate, facandu-le sa fie parte din psihologia noastra.

MOR! de ce? pentru ca trebuie, pentru ca am terminat ce aveam de facut aici...
Traiesc! de ce? pentru ca cineva acolo are nevoie de mine si ma doreste aproape...

Scriu aici! de ce? pentru ca aici se ascund ultimele mele sperante si ultima farama de dragoste ce a ramas neatinsa de cancer...

Scopuri nobile

Incins cu jar, si ars de spada,
Isi ridica fruntea-n sus
Vrea sa plece, dar sa vada
-atat de mult ii e de-ajuns.

Cauta un nou rasarit,
Apusul ranindu-l tare
Si incet, mergand, usor agale,
Se departeaza de soarele proaspat asfintit.

Intalneste-n drum lacrimi si hohote,
Si multe dintre ele fiind seci,
Va muri si el, azi sau maine poate,
Sau poate peste ani-cincizeci.

Era legat mult de-acel apus,
Insemnandu-i viata toata
Si zambetu-i captiv se varsa,
Timpul fericirii i s-a scurs.

Jocuri multe-a indurat,
Si pedepse numarate,
Toate dureroase peste poate
Batut in cuie-a suportat.

Si daca il intrebi ce a cules din viata,
Iti va spune simplu, 'TOT!'
Nu se da batut, ci iese la suprafata,
Ia si mierea, ia si rana ca pe un antidot.

Peste tot unde se uita,
Mereu vede aceleasi ironii,
Rade si el, dar se desteapta,
Farmecul cel rau spalandu-l zorii.

Friends..:-@

Greu de spus..mult de spus...degeaba! Cum ne dam seama ca cineva ne este prieten?
Ca face este un bun tovaras de caterinca?
Ca face mereu cinste?
Ca pare sa aiba exact ceea ce crezi ca te completeaza pe tine?

Raspunsul, din pacate nu este niciunul din cele mentionate mai sus. El este unul simplu si anume 'respect'. Un bun prieten mereu va da dovada de respect, niciodata nu va trada, niciodata nu te va refuza cand vei avea nevoie, si niciodata nu va pune nevoile lui asupra nevoilor tale.

Un bun prieten nu se gandeste mereu la el, sau la ea, considerandu-si persoana mult superioara tie, si niciodata nu te va stanjeni in mod constient.

Oamenii mor, nu sunt permanenti, cum nu sunt nici oile. Diferenta intre aceste doua tipuri de mamifere consta in ratiune. Si este pacat sa aruncam la cos atata amar de evolutie, si sudoare si lacrimi, si foarte multe seriale proaste de comedie in noptile albe in care orice om normal mediteaza la nemurirea sufletului.

De asemeni, este impropriu spus sa numesti pe cineva 'prieten' cand acesta este in stare sa calce peste cadavrul tau, defaimandu-ti orice urma de mandrie, ucigand respectul si dragostea altora pentru tine. Nu este corect sa iti faca rau, si mai ales nu este corect sa intoarca pe cineva drag impotriva ta, doar pentru a castiga respectul persoanei respective, sau mai mult.

Un bun prieten nu este niciodata invidios pe tine, ci se bucura alaturi de tine la orice succes, si te va ridica atunci cand esti cazut. In caz contrar nu numai ca te va lasa intins la pamant, ci te va si calca in picioare. Din invidie pornesc cele mai multe controverse, ideea care mistuie mintea slaba a prostului fiind : ce are el si eu nu am? sau : de ce el are asa si pe invers si eu nu am nimic? Doua intrebari cu raspunsuri simple : pentru ca meriti!!!!

Mai departe, spre sfarsit un scurt avertisment: feriti-va oameni buni, de astia ca de dracu! Ei sunt in stare sa isi vanda sufletul pentru a fi in locul tau...

Fragmente...

Franturi si intoarceri in timp,
Se fac simtite noaptea
Amintiri sarace nu au putere si se sting,
Lasand sa cada-n minte linistea.

Incet se deplaseaza si singur,
Trece prin prapastii
Nu-l opreste plansul, si nici frigul
Voci se fac simtite-dorul fara margini.

Bantui usor, speriat de zgomot,
Si viata nu-l mai atrage acum,
Lasand sa bata, sun-un clopot,
El isi vede linistit de drum.

Imagini calde ce miros a jale,
Se intorc pe rand in minte,
Si ii ard inima precum niste furnale,
Refuza sa cedeze, durerea nu o simte.

Ea se departeaza, fuge.
Si lasa dorul undeva, departe,
Uita usor, cu ochii inundati in sange,
Este hotarata sa il lase-n spate.

Cu ultima suflare, varsa ultima lacrima,
Corpul se prabuseste, dar se crede tare
Incercand sa stearga ce a fost odata,
Dragostea o lasa moarta-n departare...

Schimbari

Nu avem voie sa ne plangem..e prea penibil pentru statura noastra de oameni, nepermitandu-ne rangul atat de superior.

Nu am subiect siropos, de suferind in dragoste sau ceva de genul-nu pentru ca nu am material, dar nu vreau! Oricine, orice prost sufera din dragoste si gaseste o metoda de as exprima suprimarea sentimentala, eu in schimb o retin. O observ, o cantaresc, ii urmaresc toate etapele si in cele din urma ma las ucis de ea.

De ce?

Pentru ca pot, pentru ca nu vreau sa ma opun unor sentimente care oricum nu o sa dispara batand din palme, pentru ca oricum vor persista peste timp, retinand tot ce a fost mai frumos din suflet si timpul infloririi acestuia, pentru ca sunt nemuritoare.

Despre ei...

Un val de ganduri, ma poarta departe,
Tradat de existenta lor incetez.
Ii uit, dar nu ma uit in spate,
Tipa tot in jurul meu, sa ma detasez nu reusesc.

Ai fi spus ca vor fi acolo, la nevoia ta,
Te vor intampina cu zambete si urari
Te vor ajuta sa uiti, si poate ca durerea,
Nu va mai durea asa tare avand prieteni.

Impresionant, dar cum dispar usor,
Si ridica mereu pretentii
Voind sa le faci pe plac, iar pe viitor
Sa uite si sa piara ca florile tarzii.

Melancolic, dar nu poti sa crezi
Atatea vorbe fara sens, ce ard si dor
Si realizezi ca viata ta e fara sens,
Fara culoarea gandurilor lor...

Cenusa se imprastie, si se depune
Peste cruci uitate de timp
Vocea calda, privirea ce rapune,
Impunand increderea subtil...

Contururi

Incadrat in negru, se apropie noaptea
Si soarele incet dispare,
Mai persista-n aer caldura-frumusetea
Lumina e acum in departare...

Totul isi pierde culoarea, ramanand mat,
Mai auzi o voce, doua ce se cearta,
Pierdute si ele in intuneric, au inaintat
Rasaritul galben, ei il cauta.

Zacand in patul cel de moarte,
Si spre sfarsit inaintez,
Nu ma tem de ea, si poate mi se pare,
Pe covorul sau de mult ma asteapta sa pasesc...

Exact acum, lumea, fiind mai draga,
Se ascund de mine, undeva,
Cunoscand tainele ei, ma las prada,
Grabind incet, lasand deoparte nemurirea...

Make a smile to cry...

Marmota, Bula si Ungurul Bulan sunt personaje care au adus intotdeauna zambetul pe fetele noastre, insa care sunt personajele care ne fac sa plangem?

Raspunsul nu trebuie cautat departe, acele persoane fiind chiar noi. De ce?
Pentru ca influientele exterioare sunt foarte usor de ignorat atunci cand avem o personalitate puternica, astfel incat sa nu ne lasam loviti de vorbe care se pierd, si ajung la urechile noastre.

Ceea ce ne trebuie pentru a fi mai puternici, respectivi mai increzatori este alccolul 'alcoolul ma face mare:))' _glumeam_ ->dar nu strica din cand in cand o dushca zdravanda din munca lui bachus..

Caderea ploii

Pamant pustiu, imi sunt buzele,
Traind batute de vant si arse
Se inmoaie in vinul sec si tare
Inaintand incet spre ea, se lasa trase...

Gresind iarasi, cauta speranta
De a se opri si iar
Cad fara oprire nu se mai agata,
De caldura ei-si ochii ii dispar...

Murind, ma retrag in soapta,
Lasand in urma lumea lor nebuna
In care nu mi-am gasit locul, e perfecta
Noaptea ce-mi aleg sa pun un deget pe luna...

Si primavara ma aduce iar printre cei vii
Dar tot sunt strain si nu pot
Sa ii ignor, desi ei sunt cei
Ce ma fac dintre ei sa ma strecor...

Se prabuseste cerul...

Nu sunt in puterea mentala sa ma declar fericit..ar fi ceva imoral. Fericirea este ca un joc de sah- faci o miscare gresita si o pierzi. si te lupti mult pentru a fi fericit(a), faci sacrificii, investesti timp, rabdare, dragoste, incredere dar in timp iti raman doar amintirile ce se transforma in picaturi de sudoare rece...

Am dat cu piciorul la fericire, poate de frica, poate de responsabilitate, dar ceea ce nu am realizat este puterea piciorului meu...ca fericirea s-a dus prea departe. Si iata-ma scriind cuvinte triste pentru vrabiute, in loc sa savurez clipele dulci alaturi de propria persoana , poate chiar si ultimele in cazul meu...

Spre sfarsit..un cuvant subiectiv: Adio!

A New ToPic

Astazi am ales, dupa multe secunde de gandire(aproximativ 5) un topic nou ce face referire mai mult la latura psihologica a individului.

Putem afirma ca un om este idiot si fara a avea dovezi concludente, dar cele mai bune presupuneri sunt acelea care se bazeaza pe fapte solide. Ceea ce vreau sa mentionez de la inceput ca sunt cateva aluzii, si cei care se simt vizati nu sunt selectati intentionat, ci doar se simt 'cu musca pe caciula'.

Sunt anumite persoane care se cred importante, inteligente, si mai presus de toate pretind ca sunt ceea ce nu sunt, doar ca sa impresioneze. Astfel de indivizi se pot numi narcisistem avand ca unic scop in viata buna starea propriei persoane. Noi nu avem nimic cu asta, dar suntem un pic iritati de stilul lor, si de prezenta lor 'coplesitoare'. De-a lungul timpului am invatat sa nu fiu violent, sa am rabdare si sa iert mai mult. Acum imi sunt testate la maxim aceste capacitati, pe care nu credeam ca ma voi baza vreodata.

Ideea principala este snobismul. Stiu snobi, care mi se dau prieteni, dar care abandoneaza atunci cand nu trebuie, considerand ca interesul lor e mai presus decat al celorlalti, sau simtindu-si orgoliul jignit...

Mesajul meu e urmatorul, copiind statusul unei anumite persoane din lista (nu spun cine)...-cine nu ma inghite sa ma suga! :)



*in rest....'prietenashilor' nu ca mai dati ovali ca aveti multe colturi ;)

Alterare genetica

Ducand in spate blestemul tau,
Ma inec in lacrimi amare
Sufar dupa cumplita dorinta de rau
Unde tot zambetul dispare.

Sunt un demon, locul meu nu e aici
Aducand suferinta in ochii ei,
Nu merita sa verse lacrimi fierbinti
Ce le vor gusta continuu si ochii mei...

De ce doare atat de mult,
Un lucru de care nu suntem siguri ca exista,
Mi-a adus surasul plapand,
Lumina din ochii mei, incepe sa se stinga.

Apare chipul ei divin, mereu in minte
Ochii aceia mici, nu imi dau pace
Ma vor bantui mereu, nu vor avea limite,
Pana cand razbunarea nu si-o vor face...

Mereu crezand ca totul este infinit, ajungem sa credem ca noi suntem nemuritori...Si aici intervine divinitatea care spulbera orice sansa de a trai vesnic, si nu ma refer pe pamant, ci in sufletul unei persoane in ochii careia vedeai mereu rasaritul cand zambea si apusul cand o sarutai de noapte buna. Nu suntem vesnici, nu vom fi si nici nu am fost, dar o amintire e vesnica, si ramanem vii printr-un singur cuvant sau gest in mintea celui mai iubit dintre pamanteni...

Dati-le afara!!!!

De ce dor atat de tare?? De ce nu mi-a spus nimeni la inceput in timp vor ajunge sa mi se lipeasca de vene, de inima, de minte, si nu vor mai putea iesi niciodata? ...si atunci cand vor iesi vor lasa rani adanci, ce nu se vor vindeca usor...

Doare! asta e verbul folosit! Doare al naibii sa simti ca tot ce a fost odata nu mai este acum, ca secunda trecuta nu mai poate fi recuperata, ca sarutul de ieri a murit, atingerea ei a ramas undeva intiparita permanent, si nu va putea fi scoasa niciodata....


....si totusi..ne asumam riscul. stim cat doare, stim cat o sa suferim, stim cat efort trebuie, stim sau nu ca se merita, dar riscam. Pentru ca suntem oameni, avem sentimente si nu ne e frica se le folosim.~sau ne este?~

Ideal este sa suferim, pentru ca fiecare lacrima, fiecare suspin nu ne darama, ci ne desavarseste, ne face mai vulnerabili, mai umani...

Cu si despre.....noi

Cine suntem?
Ce cautam aici?

Suntem niste oameni, niste fiinte bipede speriate, aflate inca in stadiul de evolutie, apogeul asteptand sa fie atins...

.....>Ultimele Clipe<.....


Ramanand ca martor, vesnic viu
Printre straini, alegi tu viata
Ranile si sufletul de dragoste nu stiu
Traiesti incert, si ai lacrimi pe fata.

Te chinui sa respiri, de ce este asa frig?
Mormantul nu te-ncape,
Si afara ninge lin,
De lemn si jar, nimeni n-o sa scape...

Privesti de sus destinul lor plapand,
Ii poti strange in mana usor,
Le poti rapi viata zambind,
Pentru tine nu conteaza cand ei mor...

Aici e paradisul tau, insulte si pamant,
Ploaie si frig, gropi ce tot raman
Si dupa soare, ce se va stinge curand,
Lacrimile nu conteaza, dar nu te opresti din plans...

Incerci sa pacalesti, sa inseli culoarea,
Ce vesteste de atata timp negrul mat,
Fugi de ea, si plangi la-nmormantarea
Sangelui ce-n tarana s-a schimbat.

Palpaie fragila si calda in fata ochilor tai deschisi,
Viata nu are importanta, este ca un vis,
Pleci fata vanata si ochii stinsi,
De frica sfarsitului ce a-nceput subit.

Mergand agale, printre ruine,
Cauti o poza stearsa de timp
O persoana draga, o amintire
Ce s-a dus in iad zambind...

Ai vrea sa vezi cu mana, sa traiesti
Dar nu te mai lasa trupul
Stingandu-se demult in patimi seci,
Paralizat l-a inghitit pamantul.

Singurul lucru de care omul este cert in viata este moartea. Este promisiunea lasata de Dumnezeu la inceputul vietii...

Orbitand in minte

Crezand in perfectiunea ei, a implinirii
S-a lasat absorbit de ploaia iubirii
Incetand sa mai traiasca dupa legea firii,
Se lasa prada dulce, dulce...amintirii.

De ce soarele orbeste doar atunci cand e zi,
Si spulbera speranta si perfectiunea
Atunci cand vei avea nevoie, nu se va ivi
Vei fi prada rece, te va adopta noaptea...

Exemple sunt multe, si dor tare,
Credinta ce ieri te calauzea,
Azi iti e calcata in picioare,
Precum si-n vara cade cate-o stea.

Si ma feresc de oameni, sa nu ma raneasca,
Ma ascund chiar si de mine, si tot de frica,
Ma ascund de patima groteasca
De a ma teme chiar de frica.

Versuri ce au culori, si le vor pastra,
Vor veni la mine, peste un timp
Ma voi intrista-ma vor lumina
De trecutul sumbru, dulce si fragil.

Cicatrici ustura, imi distrug carnea,
Lesul se duce incet, foarte incet,
De ce mereu tind sa repet 'durerea'?
Cand timpul nu-i cu mine, el se scurge lent.

Welcome to Cocalaria

Traim intr-o tara, de fapt...ce s-o mai lungim atat! Orasul Cocalaria este un oras in care predomina un anumit tip de persoane, acestea recunoscandu-se dupa diferite semnalmente. Noi nu judecam pe nimeni, nu avem acest dar lasat de Dumnezeu (pacat ca a omis chestia asta), dar ne lasam influientati in mod direct de aceste rezultate tragice ale societatii, facand parte din viata noastra cotidiana. Indivizi iritanti pentru ochiul omului de rand, si pentru alte organe, se fac remarcati foarte usor, de asemeni provocand o instantanee greata si senzatii de ameteala. oricum...noi suntem toti oameni, si avem toti drepturi egale (oare???) si trebuie sa ne iubim aproapele (eu ii prefer cat mai departe). In incheiere....trebuie sa facem ceva cu ei. Trebuie sa punem mana de la mana pentru a crea un spatiu special amenajat pentru astfel de specimene, pentru a nu se raspandi mai mult decat prevede teritoriul...(de preferat o pe luna)... Nu sunt rau..ma consider realist, si poate un pic terifiat de lumea in care traim.

In lagarul depresiilor

Frig si ploaie, intuneca ce se numea 'rasarit',
Zgomotul nu mai este cald
Totul este crud, si fara viata-trist
Aglomerat de ganduri, stau ascuns-uitat.

Nu este viata nicaieri, si rareori o masina trece,
Lasat cu greu, in vederea vechii copilarii
Am crescut atat fara sa-mi dau seama ce se petrece,
M-am inselat-amintirile ma bantuie, sunt inca vii.

Peretii sunt aceeasi-amuzant parca, au acelasi iz,
Povestile le stiu pe toate, au inregistrat
Si ele, chiar de nu mai sunt aici,
Golurile ce sunt, nu s-au astupat...

Ciudat, dar aerul dispare, raman gol,
Caldura in sfarsit se simte,
E cu totul alta zi-cine sunt eu?
Si cine e copilul care imi sopteste timid-ma minte...

Ce este un sarut?

Ce este un sarut?
-un gest prietenesc?
-un simbol al afectiunii?
-o exprimare a durerii interioare?
-o simpla atingere?
Sarutul este o expresie a iubirii, simboul dragostei, al afectiunii, al durerii-al mortii. Atingerea buzelor, simbolizeaza uniunea vesnica a destinelor, a vietii, legarea permanenta a doua destine, semnand un contract ce nu poate fi dezlegat.
A saruta=a iubi
A saruta=a trai
A saruta=a muri impreuna cu fiecare sarut care ramane doar o soapta pe buzele persoanei iubite.

Funeralii

De ce tratam viata mereu rece, si mereu plangem,
Atunci cand cineva ne moare
Suferim, dar si dansam in sange,
Si uitam de noi-atat de mult ne doare.

profitam de moarte, profitam de ce avem,
Nu ne saturam cu putin,
Si atunci cand va trebui sa plecam
O facem fara sa ne pregatim.

Imaginea tragica a mortii ce te-a avut
Inca din prima zi,
Presista acum in trupul tau,
Ce zace mort, printre stafii.

In urma ta, raman lacrimi
Ce ard obraji batrani si tineri
Te-ai regasit printre cei pierduti, in alte vremi
Esti cu ei, si totusi, singuri fara-ai tai...

Dansul umbrelor

Privind viata ca pe ceva temporar...ajunge sa fie privita ca o problema...si ca toate problemele, cu totii asteptam sa treaca.
se merita sa o lasam sa treaca pe langa noi? sa evitam sa o infruntam? sa evitam sa traim, sa asteptam in coltul nostru lipsit de lumina sa murim? sa fim doar niste umbre, doar niste amintiri ale propriei existente?



cel mai greu e de acceptat ca este numai una. viata este unica, si noi suntem unici in felul nostru...