Pamant pustiu, imi sunt buzele,
Traind batute de vant si arse
Se inmoaie in vinul sec si tare
Inaintand incet spre ea, se lasa trase...
Gresind iarasi, cauta speranta
De a se opri si iar
Cad fara oprire nu se mai agata,
De caldura ei-si ochii ii dispar...
Murind, ma retrag in soapta,
Lasand in urma lumea lor nebuna
In care nu mi-am gasit locul, e perfecta
Noaptea ce-mi aleg sa pun un deget pe luna...
Si primavara ma aduce iar printre cei vii
Dar tot sunt strain si nu pot
Sa ii ignor, desi ei sunt cei
Ce ma fac dintre ei sa ma strecor...
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu