GOLD MINE

Nu ma pot abtine sa observ, ca mai nou toata lumea scrie cate ceva despre dragoste. Ok! Stiti, eu nu am nimic impotriva, doar ca ma amuza patetismul vostru. Fiecare incearca sa gaseasca o descriere cat mai clara, o definitie cat mai exacta, ca vezi dle ca dragostea e ceva misto..ca ea..de fapt nu e. Doar ni se pare, dar e super tare, ca simti asa ca zbori..si ca ti-ai da viata pentru persoana iubita, ca nu mai conteaza restul, ca...tot e roz in jur..si ca simti inima cum bate :-@ asta e ceea ce numesc eu in termeni mai populari 'labareala'.

Acum este o noua moda. Sa iubesti, transformand sentimentul asta pur in ceva dupa care ravnesc toti, un fel de telefon. Ca si in copilarie : avea popescu o masinuta cu 4 roti, gigel voia una cu 6 roti, ca el considera ca e mai smecher. Asa e si cu dragostea. Toti o cauta, si chiar nu inteleg de ce, avand in vedere faptul ca odata gasita, dispare foarte usor, si chiar doare.

Deci oameni buni, reveniti-va din somnul asta! Nu mai cautati disperati acul in carul cu fan! Eventual vi se va infige el in talpa cand nu va asteptati.

NEW TEXT DOCUMENT

Ce stim despre durere,
Acea senzatie ce arde
Si il face sa sufere
Pe cel ce in fericire crede..

Si senzatia atat de dulce
Incat devine ucigatoare,
SI nu lasa in urma orice,
SI unde-ajunge nu se stie oare...?

Multi se intreaba de ce sunt asa trist,
De ce vorbesc mereu despre moarte,
Si singurul meu paradis
Se afla in alcoolul ascuns in noapte...

Sa explic usor, cate trairi si emotii
M-au lasat atat de rece peste timp
Si cate ma vor ingheta si invia
Si poate o sa ajung sa ma schimb candva...

Sa imi dezvolt un psihic criminal?
Sa ajung o bestie in sange
Sau sa pun versuri intr-un blog banal,
Scriindu-le, incercand a nu mai plange...

Ma simt atat de comod in propriul meu infern
Unde uitat de toti, cuvinte imi astern
Si alte memorii incerc sa le sterg
Chiar de ma bantuie, prefer sa nu alerg...

Si mormintele si mortii ma mai asculta,
Desi nu le vorbesc deloc
Gandind la moarte, pierdut-am vreme multa,
Asteptand-o indiferent, vreau sa vina foc!

In incheiere, imi dedic o strofa
Din inima oprita
Si privire trista,
Astept o lumina sa se-aprinda
sa imi lumineze si mie gandul
sa pot dormi in pace,
sa nu imi mai tot ia vantul
orice fada urma de speranta...

'~GANDURI~'

Ivatand din mers,
Numarand toate pacatele
Si toate ispitele,
Cate am de recuperat, si cate s-au sters…

De ce sa inteleg pe altii,
Cand la randul meu eu sunt atat de singur,
Si incotro ma-ndrept, nu stiu,
Sa trebuiasca sa continui, sa ignor multe tentatii..

De ce sa te aprob,
De ce sa te sustin?
De ce sa fiu acolo cand te-apasa cerul cel mai greu,
De ce sa fiu tocmai EU, cel ce te alin?

Mai ales, de ce sa zambesc mereu
Cand tu mereu ma minti,
Cand te uiti la mine, si nu sunt eu oare,
Cel ce te face fericirea sa o simti?

De ce sa scriu atatea randuri goale,
Ce nu pot fi intelese,
Cuvinte ce isi croiesc cale
Din priviri dezinteresate pana la suflete…

Sa ajung asa cum sunt,
Si peste mai multi ani
Si sa ma recunosc razand,
Dintre sute de diavoli,
Si eu sa fiu acela, ce se va ucide
Soarta ce si-o va decide,
Sulfetul ce delicat il va impinge
Spre necunsocutul ce nu il poate invinge.

Nori...

Nu imi pasa mie, de momentul mortii mele,

Acel ceas atat de asteptat,

Si secunde ce se vor fi departat,

Cersind in van dupa altele…

Si atunci cerul poate va varsa un strop

Si pasari vor canta a jale,

Eu pasind peste lumea-n care

Nu mi-am putut gasi un loc.

Si poate ca ma vor plange si oameni,

Ce ma stiau de plin de viata,

Acum ingropat in gheata,

Lipsit de vlaga, nu mai am puteri.

Noaptea, luna va lumina cerul

Si piatra de pe mormant,

Rugaciuni, ma rog s-aud,

Si poate voi ajunge sa cunosc luceafarul.

Dupa ani si ani, de zambet, in urma,

Sa aduc iarasi aminte lor

Sa imi pomeneasca cuvinte ce dor,

Si chipul ce nu mai are forma.

Acum adapostit de lemn si fleacuri

Zac ingropat, zac fara suflare,

Voind sa vad o lumanare,

Ce ma va calauzi peste veacuri.

BATAI DIN ARIPI

SI acum ploua, tainic si oare de ce
Sunt atatia oameni care fug
Apa ce ii uda, este rece
Alearga, dar nu stiu unde ajung...

S-a renascut pentru ca murise,
Si in timpul sau, tot mai traia.
Pe noi culmi, mintea isi impinse,
Decazand psihic adora razbunarea...

Din coltul meu, privesc si rad.
De ce as plange tocmai acum?
Cunosc tainele toate pe pamant,
Cei din jur se fac disparuti in fum...

Dezamagit sa fiu oare?
Sau inecat in lacrimi?
Sa Ii tip in genunchi: 'ia-ma sus ca doare!'
Sau sa indur toate peste timp...patimi.

Iluzii mari si colorate
Incercuiesc tot si inghit zarea,
Poate vocea si rasul, desi de mult uitate
Inca isi mai fac simtita chemarea...

Cu ultimele batai se inalta,
Steaua ce-l calauzea sa o agate,
Sa ii multumeasca, sa o stranga-n brate,
Viitorul departat sa ii arate...

Dintre Morminte

Deci..nu! fara deci! Asaaa...cum se remarca foarte usor, si in chestiile scrise anterior pe acest blog, se observa o tendinta depresiv-melancolica. Ma pot intreba singur de ce..dar nu ar avea rost. Raspunsul il stiu deja. De exemplu, cu totii stim ca viata este alcatuita din soare, ploaie si furtuna. Desi, sa zicem, ca in viata mea nu a aparut pana acum decat ploaia, sunt constient ca va veni candva si furtuna. Chiar daca nu sunt un fan al rubricii meteo, e foarte usor de constatat ca dupa o mare canicula urmeaza o mare ploaie. In cazul nostru, dupa soare vine ploaie, sau mai pe scurt : se duce naibii tot!
Superficial, sunt sfatuit sa zambesc, sa rad, sa ma bucur pentru ceva de care nu sunt sigur, sau nu imi doresc, sau chiar nu conteaza pentru mine. La o adica, nici eu nu prea contez pentru mine ca oricum nu ma iau cand o fi sa plec.

Si multi dintre voi stiu ca o sa plec destul de curand, neasteptat de devreme si insuficient de dureros.

Viata e scurta si plina de damburi, ziua e plictisitoare si plina de secunde ce se scurg greu..(app de secunde..nu iti dai seama de valoare unei banale secunde decat dupa ce iti dai seama ca nu iti mai ajung, atunci fiind cam tarziu sa te tii de ele), si nu in ultimul rand, viata e plina de obligatii cum ar fi: Idei cretine ale parintilor, treburi care nu te bucura dar esti obligat sa le faci, mancarea la plic, si multe altele...

Nu ma injurati pentru cele 3 minute pe care le-ati pierdut citindu-mi dejectia, ci bucurati-va ca v-am dat o idee de cum sa va bucurati de urmoatoarele milioane.

>O PARTE<

Lasand la o parte tot, si inaintand,
Urmeaza lumina lunii cea dintai,
Si,desi intuneric, nu se opreste plangand,
Cu ochii seci de viata inghite amintiri amarui...

Si zgomote ciudate perturba orice liniste,
Si tipete, si gemete pustii au aparut,
Sunt doar voci-de viata sunt lipsite
Inviate de undeva din trecut.

In plin proces de creatie,
Se lasa asezat pe-o stanca
Meditand la dragoste-o mare fabulatie
Isi aminteste de veninul din inima-i franta.

Ar putea sta toata noaptea
Admirand stele si cer
Il incanta mult linistea
Care domneste sub el...

Nu se misca ele, stau acolo
Uitandu-se fix spre pamant,
Ignorand distanta ce trainic despart
Un biet muritor de o zeita de lut.

Acum totul se naruie treptat,
Se ridica usor ceata
Noaptea lunga s-a-ndepartat,
Spargand intunericul-dimineata.