Friends..:-@

Greu de spus..mult de spus...degeaba! Cum ne dam seama ca cineva ne este prieten?
Ca face este un bun tovaras de caterinca?
Ca face mereu cinste?
Ca pare sa aiba exact ceea ce crezi ca te completeaza pe tine?

Raspunsul, din pacate nu este niciunul din cele mentionate mai sus. El este unul simplu si anume 'respect'. Un bun prieten mereu va da dovada de respect, niciodata nu va trada, niciodata nu te va refuza cand vei avea nevoie, si niciodata nu va pune nevoile lui asupra nevoilor tale.

Un bun prieten nu se gandeste mereu la el, sau la ea, considerandu-si persoana mult superioara tie, si niciodata nu te va stanjeni in mod constient.

Oamenii mor, nu sunt permanenti, cum nu sunt nici oile. Diferenta intre aceste doua tipuri de mamifere consta in ratiune. Si este pacat sa aruncam la cos atata amar de evolutie, si sudoare si lacrimi, si foarte multe seriale proaste de comedie in noptile albe in care orice om normal mediteaza la nemurirea sufletului.

De asemeni, este impropriu spus sa numesti pe cineva 'prieten' cand acesta este in stare sa calce peste cadavrul tau, defaimandu-ti orice urma de mandrie, ucigand respectul si dragostea altora pentru tine. Nu este corect sa iti faca rau, si mai ales nu este corect sa intoarca pe cineva drag impotriva ta, doar pentru a castiga respectul persoanei respective, sau mai mult.

Un bun prieten nu este niciodata invidios pe tine, ci se bucura alaturi de tine la orice succes, si te va ridica atunci cand esti cazut. In caz contrar nu numai ca te va lasa intins la pamant, ci te va si calca in picioare. Din invidie pornesc cele mai multe controverse, ideea care mistuie mintea slaba a prostului fiind : ce are el si eu nu am? sau : de ce el are asa si pe invers si eu nu am nimic? Doua intrebari cu raspunsuri simple : pentru ca meriti!!!!

Mai departe, spre sfarsit un scurt avertisment: feriti-va oameni buni, de astia ca de dracu! Ei sunt in stare sa isi vanda sufletul pentru a fi in locul tau...

Fragmente...

Franturi si intoarceri in timp,
Se fac simtite noaptea
Amintiri sarace nu au putere si se sting,
Lasand sa cada-n minte linistea.

Incet se deplaseaza si singur,
Trece prin prapastii
Nu-l opreste plansul, si nici frigul
Voci se fac simtite-dorul fara margini.

Bantui usor, speriat de zgomot,
Si viata nu-l mai atrage acum,
Lasand sa bata, sun-un clopot,
El isi vede linistit de drum.

Imagini calde ce miros a jale,
Se intorc pe rand in minte,
Si ii ard inima precum niste furnale,
Refuza sa cedeze, durerea nu o simte.

Ea se departeaza, fuge.
Si lasa dorul undeva, departe,
Uita usor, cu ochii inundati in sange,
Este hotarata sa il lase-n spate.

Cu ultima suflare, varsa ultima lacrima,
Corpul se prabuseste, dar se crede tare
Incercand sa stearga ce a fost odata,
Dragostea o lasa moarta-n departare...

Schimbari

Nu avem voie sa ne plangem..e prea penibil pentru statura noastra de oameni, nepermitandu-ne rangul atat de superior.

Nu am subiect siropos, de suferind in dragoste sau ceva de genul-nu pentru ca nu am material, dar nu vreau! Oricine, orice prost sufera din dragoste si gaseste o metoda de as exprima suprimarea sentimentala, eu in schimb o retin. O observ, o cantaresc, ii urmaresc toate etapele si in cele din urma ma las ucis de ea.

De ce?

Pentru ca pot, pentru ca nu vreau sa ma opun unor sentimente care oricum nu o sa dispara batand din palme, pentru ca oricum vor persista peste timp, retinand tot ce a fost mai frumos din suflet si timpul infloririi acestuia, pentru ca sunt nemuritoare.

Despre ei...

Un val de ganduri, ma poarta departe,
Tradat de existenta lor incetez.
Ii uit, dar nu ma uit in spate,
Tipa tot in jurul meu, sa ma detasez nu reusesc.

Ai fi spus ca vor fi acolo, la nevoia ta,
Te vor intampina cu zambete si urari
Te vor ajuta sa uiti, si poate ca durerea,
Nu va mai durea asa tare avand prieteni.

Impresionant, dar cum dispar usor,
Si ridica mereu pretentii
Voind sa le faci pe plac, iar pe viitor
Sa uite si sa piara ca florile tarzii.

Melancolic, dar nu poti sa crezi
Atatea vorbe fara sens, ce ard si dor
Si realizezi ca viata ta e fara sens,
Fara culoarea gandurilor lor...

Cenusa se imprastie, si se depune
Peste cruci uitate de timp
Vocea calda, privirea ce rapune,
Impunand increderea subtil...

Contururi

Incadrat in negru, se apropie noaptea
Si soarele incet dispare,
Mai persista-n aer caldura-frumusetea
Lumina e acum in departare...

Totul isi pierde culoarea, ramanand mat,
Mai auzi o voce, doua ce se cearta,
Pierdute si ele in intuneric, au inaintat
Rasaritul galben, ei il cauta.

Zacand in patul cel de moarte,
Si spre sfarsit inaintez,
Nu ma tem de ea, si poate mi se pare,
Pe covorul sau de mult ma asteapta sa pasesc...

Exact acum, lumea, fiind mai draga,
Se ascund de mine, undeva,
Cunoscand tainele ei, ma las prada,
Grabind incet, lasand deoparte nemurirea...

Make a smile to cry...

Marmota, Bula si Ungurul Bulan sunt personaje care au adus intotdeauna zambetul pe fetele noastre, insa care sunt personajele care ne fac sa plangem?

Raspunsul nu trebuie cautat departe, acele persoane fiind chiar noi. De ce?
Pentru ca influientele exterioare sunt foarte usor de ignorat atunci cand avem o personalitate puternica, astfel incat sa nu ne lasam loviti de vorbe care se pierd, si ajung la urechile noastre.

Ceea ce ne trebuie pentru a fi mai puternici, respectivi mai increzatori este alccolul 'alcoolul ma face mare:))' _glumeam_ ->dar nu strica din cand in cand o dushca zdravanda din munca lui bachus..

Caderea ploii

Pamant pustiu, imi sunt buzele,
Traind batute de vant si arse
Se inmoaie in vinul sec si tare
Inaintand incet spre ea, se lasa trase...

Gresind iarasi, cauta speranta
De a se opri si iar
Cad fara oprire nu se mai agata,
De caldura ei-si ochii ii dispar...

Murind, ma retrag in soapta,
Lasand in urma lumea lor nebuna
In care nu mi-am gasit locul, e perfecta
Noaptea ce-mi aleg sa pun un deget pe luna...

Si primavara ma aduce iar printre cei vii
Dar tot sunt strain si nu pot
Sa ii ignor, desi ei sunt cei
Ce ma fac dintre ei sa ma strecor...

Se prabuseste cerul...

Nu sunt in puterea mentala sa ma declar fericit..ar fi ceva imoral. Fericirea este ca un joc de sah- faci o miscare gresita si o pierzi. si te lupti mult pentru a fi fericit(a), faci sacrificii, investesti timp, rabdare, dragoste, incredere dar in timp iti raman doar amintirile ce se transforma in picaturi de sudoare rece...

Am dat cu piciorul la fericire, poate de frica, poate de responsabilitate, dar ceea ce nu am realizat este puterea piciorului meu...ca fericirea s-a dus prea departe. Si iata-ma scriind cuvinte triste pentru vrabiute, in loc sa savurez clipele dulci alaturi de propria persoana , poate chiar si ultimele in cazul meu...

Spre sfarsit..un cuvant subiectiv: Adio!