A New ToPic

Astazi am ales, dupa multe secunde de gandire(aproximativ 5) un topic nou ce face referire mai mult la latura psihologica a individului.

Putem afirma ca un om este idiot si fara a avea dovezi concludente, dar cele mai bune presupuneri sunt acelea care se bazeaza pe fapte solide. Ceea ce vreau sa mentionez de la inceput ca sunt cateva aluzii, si cei care se simt vizati nu sunt selectati intentionat, ci doar se simt 'cu musca pe caciula'.

Sunt anumite persoane care se cred importante, inteligente, si mai presus de toate pretind ca sunt ceea ce nu sunt, doar ca sa impresioneze. Astfel de indivizi se pot numi narcisistem avand ca unic scop in viata buna starea propriei persoane. Noi nu avem nimic cu asta, dar suntem un pic iritati de stilul lor, si de prezenta lor 'coplesitoare'. De-a lungul timpului am invatat sa nu fiu violent, sa am rabdare si sa iert mai mult. Acum imi sunt testate la maxim aceste capacitati, pe care nu credeam ca ma voi baza vreodata.

Ideea principala este snobismul. Stiu snobi, care mi se dau prieteni, dar care abandoneaza atunci cand nu trebuie, considerand ca interesul lor e mai presus decat al celorlalti, sau simtindu-si orgoliul jignit...

Mesajul meu e urmatorul, copiind statusul unei anumite persoane din lista (nu spun cine)...-cine nu ma inghite sa ma suga! :)



*in rest....'prietenashilor' nu ca mai dati ovali ca aveti multe colturi ;)

Alterare genetica

Ducand in spate blestemul tau,
Ma inec in lacrimi amare
Sufar dupa cumplita dorinta de rau
Unde tot zambetul dispare.

Sunt un demon, locul meu nu e aici
Aducand suferinta in ochii ei,
Nu merita sa verse lacrimi fierbinti
Ce le vor gusta continuu si ochii mei...

De ce doare atat de mult,
Un lucru de care nu suntem siguri ca exista,
Mi-a adus surasul plapand,
Lumina din ochii mei, incepe sa se stinga.

Apare chipul ei divin, mereu in minte
Ochii aceia mici, nu imi dau pace
Ma vor bantui mereu, nu vor avea limite,
Pana cand razbunarea nu si-o vor face...

Mereu crezand ca totul este infinit, ajungem sa credem ca noi suntem nemuritori...Si aici intervine divinitatea care spulbera orice sansa de a trai vesnic, si nu ma refer pe pamant, ci in sufletul unei persoane in ochii careia vedeai mereu rasaritul cand zambea si apusul cand o sarutai de noapte buna. Nu suntem vesnici, nu vom fi si nici nu am fost, dar o amintire e vesnica, si ramanem vii printr-un singur cuvant sau gest in mintea celui mai iubit dintre pamanteni...

Dati-le afara!!!!

De ce dor atat de tare?? De ce nu mi-a spus nimeni la inceput in timp vor ajunge sa mi se lipeasca de vene, de inima, de minte, si nu vor mai putea iesi niciodata? ...si atunci cand vor iesi vor lasa rani adanci, ce nu se vor vindeca usor...

Doare! asta e verbul folosit! Doare al naibii sa simti ca tot ce a fost odata nu mai este acum, ca secunda trecuta nu mai poate fi recuperata, ca sarutul de ieri a murit, atingerea ei a ramas undeva intiparita permanent, si nu va putea fi scoasa niciodata....


....si totusi..ne asumam riscul. stim cat doare, stim cat o sa suferim, stim cat efort trebuie, stim sau nu ca se merita, dar riscam. Pentru ca suntem oameni, avem sentimente si nu ne e frica se le folosim.~sau ne este?~

Ideal este sa suferim, pentru ca fiecare lacrima, fiecare suspin nu ne darama, ci ne desavarseste, ne face mai vulnerabili, mai umani...

Cu si despre.....noi

Cine suntem?
Ce cautam aici?

Suntem niste oameni, niste fiinte bipede speriate, aflate inca in stadiul de evolutie, apogeul asteptand sa fie atins...

.....>Ultimele Clipe<.....


Ramanand ca martor, vesnic viu
Printre straini, alegi tu viata
Ranile si sufletul de dragoste nu stiu
Traiesti incert, si ai lacrimi pe fata.

Te chinui sa respiri, de ce este asa frig?
Mormantul nu te-ncape,
Si afara ninge lin,
De lemn si jar, nimeni n-o sa scape...

Privesti de sus destinul lor plapand,
Ii poti strange in mana usor,
Le poti rapi viata zambind,
Pentru tine nu conteaza cand ei mor...

Aici e paradisul tau, insulte si pamant,
Ploaie si frig, gropi ce tot raman
Si dupa soare, ce se va stinge curand,
Lacrimile nu conteaza, dar nu te opresti din plans...

Incerci sa pacalesti, sa inseli culoarea,
Ce vesteste de atata timp negrul mat,
Fugi de ea, si plangi la-nmormantarea
Sangelui ce-n tarana s-a schimbat.

Palpaie fragila si calda in fata ochilor tai deschisi,
Viata nu are importanta, este ca un vis,
Pleci fata vanata si ochii stinsi,
De frica sfarsitului ce a-nceput subit.

Mergand agale, printre ruine,
Cauti o poza stearsa de timp
O persoana draga, o amintire
Ce s-a dus in iad zambind...

Ai vrea sa vezi cu mana, sa traiesti
Dar nu te mai lasa trupul
Stingandu-se demult in patimi seci,
Paralizat l-a inghitit pamantul.

Singurul lucru de care omul este cert in viata este moartea. Este promisiunea lasata de Dumnezeu la inceputul vietii...

Orbitand in minte

Crezand in perfectiunea ei, a implinirii
S-a lasat absorbit de ploaia iubirii
Incetand sa mai traiasca dupa legea firii,
Se lasa prada dulce, dulce...amintirii.

De ce soarele orbeste doar atunci cand e zi,
Si spulbera speranta si perfectiunea
Atunci cand vei avea nevoie, nu se va ivi
Vei fi prada rece, te va adopta noaptea...

Exemple sunt multe, si dor tare,
Credinta ce ieri te calauzea,
Azi iti e calcata in picioare,
Precum si-n vara cade cate-o stea.

Si ma feresc de oameni, sa nu ma raneasca,
Ma ascund chiar si de mine, si tot de frica,
Ma ascund de patima groteasca
De a ma teme chiar de frica.

Versuri ce au culori, si le vor pastra,
Vor veni la mine, peste un timp
Ma voi intrista-ma vor lumina
De trecutul sumbru, dulce si fragil.

Cicatrici ustura, imi distrug carnea,
Lesul se duce incet, foarte incet,
De ce mereu tind sa repet 'durerea'?
Cand timpul nu-i cu mine, el se scurge lent.

Welcome to Cocalaria

Traim intr-o tara, de fapt...ce s-o mai lungim atat! Orasul Cocalaria este un oras in care predomina un anumit tip de persoane, acestea recunoscandu-se dupa diferite semnalmente. Noi nu judecam pe nimeni, nu avem acest dar lasat de Dumnezeu (pacat ca a omis chestia asta), dar ne lasam influientati in mod direct de aceste rezultate tragice ale societatii, facand parte din viata noastra cotidiana. Indivizi iritanti pentru ochiul omului de rand, si pentru alte organe, se fac remarcati foarte usor, de asemeni provocand o instantanee greata si senzatii de ameteala. oricum...noi suntem toti oameni, si avem toti drepturi egale (oare???) si trebuie sa ne iubim aproapele (eu ii prefer cat mai departe). In incheiere....trebuie sa facem ceva cu ei. Trebuie sa punem mana de la mana pentru a crea un spatiu special amenajat pentru astfel de specimene, pentru a nu se raspandi mai mult decat prevede teritoriul...(de preferat o pe luna)... Nu sunt rau..ma consider realist, si poate un pic terifiat de lumea in care traim.

In lagarul depresiilor

Frig si ploaie, intuneca ce se numea 'rasarit',
Zgomotul nu mai este cald
Totul este crud, si fara viata-trist
Aglomerat de ganduri, stau ascuns-uitat.

Nu este viata nicaieri, si rareori o masina trece,
Lasat cu greu, in vederea vechii copilarii
Am crescut atat fara sa-mi dau seama ce se petrece,
M-am inselat-amintirile ma bantuie, sunt inca vii.

Peretii sunt aceeasi-amuzant parca, au acelasi iz,
Povestile le stiu pe toate, au inregistrat
Si ele, chiar de nu mai sunt aici,
Golurile ce sunt, nu s-au astupat...

Ciudat, dar aerul dispare, raman gol,
Caldura in sfarsit se simte,
E cu totul alta zi-cine sunt eu?
Si cine e copilul care imi sopteste timid-ma minte...

Ce este un sarut?

Ce este un sarut?
-un gest prietenesc?
-un simbol al afectiunii?
-o exprimare a durerii interioare?
-o simpla atingere?
Sarutul este o expresie a iubirii, simboul dragostei, al afectiunii, al durerii-al mortii. Atingerea buzelor, simbolizeaza uniunea vesnica a destinelor, a vietii, legarea permanenta a doua destine, semnand un contract ce nu poate fi dezlegat.
A saruta=a iubi
A saruta=a trai
A saruta=a muri impreuna cu fiecare sarut care ramane doar o soapta pe buzele persoanei iubite.

Funeralii

De ce tratam viata mereu rece, si mereu plangem,
Atunci cand cineva ne moare
Suferim, dar si dansam in sange,
Si uitam de noi-atat de mult ne doare.

profitam de moarte, profitam de ce avem,
Nu ne saturam cu putin,
Si atunci cand va trebui sa plecam
O facem fara sa ne pregatim.

Imaginea tragica a mortii ce te-a avut
Inca din prima zi,
Presista acum in trupul tau,
Ce zace mort, printre stafii.

In urma ta, raman lacrimi
Ce ard obraji batrani si tineri
Te-ai regasit printre cei pierduti, in alte vremi
Esti cu ei, si totusi, singuri fara-ai tai...

Dansul umbrelor

Privind viata ca pe ceva temporar...ajunge sa fie privita ca o problema...si ca toate problemele, cu totii asteptam sa treaca.
se merita sa o lasam sa treaca pe langa noi? sa evitam sa o infruntam? sa evitam sa traim, sa asteptam in coltul nostru lipsit de lumina sa murim? sa fim doar niste umbre, doar niste amintiri ale propriei existente?



cel mai greu e de acceptat ca este numai una. viata este unica, si noi suntem unici in felul nostru...