Roz, ca negrul

Mergand pe o veche strada,
Din mintea mea, am revazut stafii
Si au venit spre mine, fara vlaga,
Trezindu-mi disperate-amintiri mii...

Nu e chiar asa ciudat sa stii,
A fost o experienta banala de cacat
Printre vechi cuvinte ce inca imi mai sunt in minte vii...
Si inca nu s-au terminat de spus,
Au continuat, si nu s-au dus..
In istorie la dracu! au ramas aici,
Facandu-ma sa ma regasesc in trecut.

Ma..corpul atarna greu, si nu se mai misca,
Mintea isi ia o vacanta prelungita..
Bratele sunt moi, ochii tremura...
Si durerea pare infinita...
Dar trece! pentru ca orice fiinta
Cat are sufletul de rece,
Iubeste sa fie iubita...
Si dragostea inapoi se-ntoarce...
ca apoi sa plece...

Ce pot sa spun? ca sar de bucurie?
Ca acum nu imi mai incap in piele,
Si ca trec repede de la furie la agonie...
Si fiecare secunda e formata din ore grele..
Dar nu ma plang! nu! sunt incantat,
Caci mi-a zambit o floare
Si i-am zambit si eu, chiar daca sunt pe moarte,
Am incercat...sa vad un rasarit in zare...
chiar daca noaptea nu dispare....

Adio, tu! si tie adio!
Ca doar meriti, ca eu sufar sa stii!
Si tie nu iti pasa...ai obtinut ce ai vrut...
Si esti atat de fericit...
Eu nu mai sunt...rau, dar bun de mult
Am incetat, si chiar ma simt mai implinit,
Si acum desi ma cred, stiu ca m-am mintit...

Am invatat sa rad

incep prin a-mi scrie un zambet
si in a-l face sa planga
pentru ca eu acum rad, chiar daca nu pot sa cred
atatea clipe bune cum au inceput sa cada,
si incerc acum sa ma ascund de toate,
si poate ca maine vor fi peste ani in spate
si din pacate las in urma mea lacrimi necurate
ce se scurg pe perna si ajung sa fie uitate.

acum ascund in mine multe sentimente bune
si dragoste si ura, si venin
si sunt multe lucruri ce tac si nu pot spune
cat chin, si cat a trebuit sa-nghit,
dar ceasul ticaie in continuare
si plansa este inca sub pensula
chiar daca nu par, sunt incalzit de soare
si nu las in spate pe nimeni ce ma alina
si acum, chiar daca lovesc in fantome ce rad ironic
imi petrec viata band si injurand sarcastic,
si patetic, ma consider si eu acum, chiar sunt crescut
dupa atatea luni-lumina tot in intuneric am cazut.

Sunt zdrobit de greutatea gandurilor
si acum ma agita doar zumzetul lor
si nu ma lasa sa dorm, agitandu-ma in somn
peretii sunt singurii in care ma incred
perfect, curge si acum noaptea si maine vine ziua
si toate se duc dracu ca si berea ca prima
si ma trezesc iar singur, inconjurat de masti
ce vor sa-mi spuna sa fiu tare
cand toti ma trag in jos
cu ce rost, sa ma mai ridic acum,
cand nici pe tine nu te mai vad pe drum
in fum am totul in fata, ca pe gheata,
nimic nu e stabil, si totul te inseala.

Arfe..:-@

De ce nu ma lasa in pace?

De ce ma bantuie ca o imagine proasta dintr-un trecut indepartat, de care incerc sa scap...

Obsesie?

Ura?

Poate fi orice, insa eu, imi vad de viata mea, fara a incerca sa fac rau 'imaginii'..asa ca o sfatuiesc sa stea in banca ei de 'imagine' ca altfel torn clor peste ea.

In gen muzical

Si ma gandesc ca ti-ar fi mai usor,
Sa ma lasi aici
Existand in paralel, doar in suflet,
Pe un nor, de coborat la inaltimi mai mici,
Scaldat de soare aspru si ploi reci.

Oamenii sunt slabi in felul lor,
Mor atat de simplu,
Si in dorul lor, doruri ce doar ei stiu cat dor,
Ii macina continuu.
Se leaga de sperante in zadar
Se chinuie sa reuseasca
Dar nu izbutesc, incarcati de praf,
Ajung mila s-o cerseasca...

Omul are sentiment si plange,
Cand este ranit
Nu neaparat in sange
Caci alte rani se deschid
Cand ultima ora pe pamant nu ii mai ajunge.

Omul sufera intens, si pune pasiune
Isi dedica parti din viata lui
Pentru o promisiune
Desi sortit esecului, nu renunta,
Se lupta sa zboare, chiar daca-i in tarana..

Au onoare si demnitate
Iubesc, si pun pe altii in fata lor,
Peste toate, nu se lasa prada in pacate
Ce i-ar costa ulterior
Si impart viata lor cu un alt om
Jurandu-si credinta pana la moarte
...doar ea ii poate desparte....

Si spre sfarsit, cand ochii le ingheata,
Ridica ochii spre cer, impacati cu El,
Caci nu regreta ce au facut in viata
Il priveste bland la randul sau
Simte cum aerul dispare,
Dar nu simte disperare, nu mai are timp de plangeri
Sufletu-i inaltat in noua ceruri-printre ingeri...

PENTRU BARBATI

Vreau sa incep prin a mentiona ca nu sunt sexist.

Ideea in acest articol este constituita de merite, si de eforturi si mai ales de merite.
Acum, imi continui gandurile deschizand melancolic o bere, zicand in continuare: Traiasca barbatii!!!

Si nu va ganditi la altceva, ci doar la locul barbatului in societate. Cu totii stim ca un barbat trebuie sa fie capul familiei, sa o intretina si sa se asigure de siguranta ei, cu totii stim ca un barbat trebuie sa isi respecte femeia, sa o alinte si sa ii puna totul de-a gata! Si de cele mai multe ori auzim ca s-a desp x de y.. de ce? din cauza barbatului, pentru ca s-a schimbat! Pai, oameni buni, normal! s-a schimbat saracu' pentru ca s-a saturat sa fie cel ce pune la dispozitie, s-a saturat sa fie mereu cel ce ofera, si foarte rar cel ce primeste. S-a saturat de plangeri, chiar daca face tot posibilul sa fie totul bine, si mai ales s-a saturat sa fie emasculat.

Am deviat un pic de la subiect..in fine! Mereu auzim pe la tv, in filme replica 'intai femeile si copii' .

De ce? Inteleg..salvam copii. dar femeia? nu are dreptul sa moara altaturi de barbatul ei? adica ce? El sa moara acolo, si ea sa traiasca, sa gaseasca pe altu si sa isi continue viata. Si el, dupa cat s-a chinuit sa fie barbatul perfect, merita sa moara.


Inchin in cinstea voastra, cei ce sunteti sau ati fost, pentru ca cei mai mari doctori ai lumii au fost si sunt barbati, cei mai mari bucatari, cei mai mari scriitori, cei mai mari oameni de stiinta si cei ce pun lumea in miscare.....sperand ca si in cinstea mea va inchina cineva, candva, ceva....